s 3.1.3 copy

Baby Gym Nivel 2

2 ani și jumătate – 5 ani

Continuăm tot ce am construit la Nivelul 1, ducând mai departe dezvoltarea senzorio-motrică și crescând complexitatea.
Și aici copilul lucrează împreună cu părintele, dar învață treptat autonomie și siguranță în mișcare.

Copiii își consolidează echilibrul, își coordonează mișcările în ritm și traversează linia mediană.
Introducem elemente specifice vârstei: exerciții de echilibru pe suprafețe instabile, mișcări coregrafiate, cooperare în perechi și mici provocări motrice.
Tot acum începe și inițierea în gimnastica artistică. Punem bazele stândului pe mâini, rostogolirilor înainte și înapoi, răsturnărilor, iar pentru cei aproape de 5 ani — roți laterale, toate făcute în joacă, cu ajutor și siguranță.

Beneficii pentru copil:

  • rafinarea controlului motric și a coordonării;
  • susținerea comunicării între emisferele cerebrale;
  • descoperirea reflexelor primitive neintegrate și exerciții pentru integrarea lor;
  • creșterea capacității de concentrare și atenție;
  • îmbunătățirea posturii și orientării spațiale;
  • dezvoltarea încrederii, a răbdării și a cooperării;
  • integrare mai ușoară la grădiniță, prin autonomie corporală, încredere în părinte și o mai bună înțelegere a felului în care funcționează lumea în care a venit.
    Aici facem activități împreună – la grădiniță faci activități cu educatoarea și colegii, la fel cum mama și tata merg la serviciu.

Înscrie-te acum
Scroll to Top