×

Cutia

BabyGym (3 luni - 5 ani)

În ultima perioadă au ajuns la mine sală @BebeRostogol, foarte mulți copii care, după spusele părinților și educatorilor lor, au nevoie de disciplină și să își consume energia în exces.

Ei bine, știți ce au toți acești copii în comun? Niciunul nu a mers în 4 labe în primul an de viață, sau dacă a mers, a mers prea puțin.

Pentru a afla mai multe despre importanța mersului în 4 labe și succesiunea normală a etapelor motrice, vă aștept la sală pe str. Lungă, nr. 130.

Este mult mai ușor să previi, decât să tratezi. La programul Baby Gym se poate participa începând cu vârsta de 3 luni.

BabyGym 3 luni - 2.5 ani
BabyGym 2.5ani - 5ani

De ce vor avea parte copiii la BabyGym?

• stimulare kinestezică, vizuală și auditivă specifică fiecărei vârste pentru atingerea potențialului maxim
• dezvoltarea unui corp armonios, care este pregătit pentru orice situație neprevăzută (aterizare în siguranță, accidentări)
• alinierea corectă a corpului
• socializare de calitate
• părinții devin antrenorul propriului copil sub atenta îndrumare a profesorului

Pentru a participa, atât copilul cât și părintele, este necesară o stare excelentă de sănătate.

Ședința durează 40 min, începe la și 10 și se termina la fără 10.

În sală se intră și se lucrează cu șosete în picioare. Copiii au voie și desculți.

În cazul în care copilul dumneavoastră are o situație medicală care să presupună o atenție specială, vă rugăm să o aduceți la cunoștință instructorului înainte de ședință.

Prezența se face duminică la ora 12 în grupul de Facebook corespunzător nivelului zilei și orei.

În cazul în care v-ați programat și nu puteți ajunge la ședință, sunteți rugați să anunțați pe grup cât mai repede.

FunGym (5 - 12 ani)

Ai un copil cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani? Atunci FunGym este activitatea perfectă pentru el.

Gimnastica este o modalitate excelentă de a sprijini dezvoltarea copiilor în multe aspecte. Cum îl ajută FunGym pe copilul tău?

Dezvoltarea motorie: abilități motorii fine și grosiere, îmbunătățirea forței musculare, echilibrul și flexibilitatea.

Coordonarea și controlul corpului: prin intermediul exercițiilor și mișcărilor specifice, copilul tău învață să-și controleze corpul în mod precis, acest lucru fiind util pentru activități zilnice precum mersul, alergatul și scrierea.

Încredere și stimă de sine: copilul tău își vede progresul, dezvoltă încrederea în propriile capacități și își crează o imagine de sine pozitivă.

Disciplină și concentrare: copilul tău învață să urmeze instrucțiuni și să lucreze pentru a-și atinge obiectivele.

Socializare și cooperare: FunGym oferă copilului tău oportunitatea de a socializa și de a învăța abilități de cooperare și teamwork.

Dezvoltarea creierului: FunGym implică găsirea soluțiilor și gândirea creativă; copilul tău învață secvențe complexe și adaptarea mișcărilor la cerințele exercițiilor, ceea ce stimulează dezvoltarea cerebrală și crearea de noi legături neuronale.

Îmbunătățirea Calității Somnului

Promovarea unui stil de viață activ: prin învățarea obiceiurilor sănătoase și activităților fizice de la o vârstă fragedă, copilul tău are mai multe șanse să continue să ducă un stil de viață activ în viața de adult.

Autodisciplină și responsabilitate: participarea la FunGym dezvoltă autodisciplina și responsabilitatea, copilul învață să-și organizeze timpul și să-și mențină programul de antrenament.

Distracție și fericire: FunGym este o activitate distractivă și plăcută pentru copii, oferindu-le oportunitatea de a se elibera de energie și de a se bucura de mișcare într-un mod ludic.

Pentru a participa este necesară o stare excelentă de sănătate.

În sală se intră și se lucrează cu șosete în picioare.

În cazul în care copilul dumneavoastră are o situație medicală care presupune o atenție specială, vă rugăm să o aduceți la cunoștință instructorului înainte de ședință.

În cazul în care copilul este vaccinat, este nevoie să faceți pauză 3 zile după vacin.

Cost 50 lei / ședință,
1 ședință durează 50min.

Adresa este Str. Lungă, nr. 130, Brașov.

Vă aștept cu drag!

GrownUpGym - Adulți

„GrownUpGym - Adulți”.
Copyright © 2020 - 2024 Bebe Rostogol
0721-488-288